Astăzi vreau să îți vorbesc despre cuvântul “obraznic”. Aud de foarte multe ori în jurul meu acest cuvânt. Fie îl spun părinții, bunicii despre proprii copii sau nepoți, fie este spus de oameni necunoscuți la adresa copiilor mai activi sau mai agresivi sau care pur și simplu nu ascultă de adulții cu care sunt.
Eu vreau să te rog să nu folosești această etichetare la adresa copilului tău sau a altor copii. Niciodată! Și îți voi spune și de ce te rog acest lucru. Pentru că acest apelativ nu are nici o valoare educațională, nu ajută la absolut nimic, ba mai mult rău face. Nu neg faptul că există și copii agresivi sau care nu respectă autoritatea sau care folosesc cuvinte nepotrivite. Însă acești copii nu sunt obraznici. De altfel, eu cred ca nici un copil nu este obraznic.
Atunci când folosești această etichetă produci două tipuri de consecințe nefavorabile procesului educațional și relației cu al tău copil:
1. spunându-i că este obraznic nu faci decât să îl programezi să fie astfel. Cu cât îi spui mai des acest lucru, cu atât mai des al tău copil va manifesta comportamente nepotrivite. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că el știe că deja îl vezi obraznic și atunci nu are de ce să îți demonstreze altceva.
2. nu ajungi la adevărata cauză a comportamentului care te deranjează la copilul tău. Am auzit de multe ori părinți care își catalogau copiii drept “obraznici” pentru că plângeau când primeau o limită sau pentru că aveau o criză de furie sau pentru că deveneau dintr-odată agresivi. Dacă un copil are unul dintre comportamentele enumerate mai devreme, acestea arată o suferință. Acele comportamente sunt un simbol pentru altceva. Iar dacă părintele cataloghează comportamentul drept “obraznic”, nu mai simte nevoia să caute ce se află în spatele lui, iar copilul se simte neînțeles. Și știm cu toții cât de neplăcut este să te simți neînțeles. Un copil care se simte neînțeles devine ori mai furios, ori mai închis în sine.
Această etichetă te poate aliena de copilul tău și poate strica relația dintre voi.
Ce poți face în loc de a folosi acest apelativ?
Te poți în primul rând întreba ce se află în spatele comportamentului care te deranjează la copilul tău? Oare ce dorește el să îți transmită prin manifestările lui? Care sunt nevoile lui satisfăcute? Il poți chiar întreba: “Andrei, din ce motiv ai aruncat cu mașinuța în prietenul tău? Te-a supărat ceva?” Și astfel poți afla că Andrei a fost jignit de prietenul lui, sau că acela l-a lovit înainte ca Andrei să arunce cu mașinuța și tu nu ai văzut acest lucru.
Din experiența mea de lucru cu mulți copii nu am întâlnit un copil care să agreseze un alt copil fără să fie provocat. Excepție făcând copiii abuzați acasă care au nevoie să se descarce pe cei mai slabi ca ei, așa cum și adulții care ar trebui să îi protejeze își descarcă furia pe ei. În rest, orice copil reacționează la acțiunea altuia, iar eticheta de “obraznic” nu ajuta la rezolvarea conflictelor, ba mai mult îi face pe copii să se simtă neînțeleși și să își piardă încrederea în adulți
În încheiere îți propun următorul exercițiu – de acum înainte observă-ți copilul sau copiii cu care te întâlnești din ce în ce mai mult. Observă-le reacțiile și modul de acțiune. Vezi când devin agresivi sau “obraznici”. Uită-te cu atenție și vei observa și motivele pentru aceste comportamente. Apoi, când vei înțelege de ce s-a comportat într-un anumit fel, ajută-l să găsească alte căi de acțiune, mai asertive.
Cu iubire,
Romelia
P.S. Există și cazuri în care un copil își schimbă comportamentul și poate deveni mai “obraznic” atunci când există schimbări majore în familie (mutări, divorț, începerea grădiniței, sentimentul de a fi abandonat sau respins), când relația părinților este tensionată sau atunci când unul dintre părinți are o nemulțumire pe care nu o exprimă. În acest din urmă caz, copilul preia sarcina exprimării emoțiilor nespuse.