Când se vorbește de subiectul țipatului la copii, toată lumea este de acord că părinții n-ar trebui să mai facă acest lucru, că dăunează copiilor și relației dintre ei, că afectează stima de sine a copiilor, îi face mai agresivi sau mai anxioși, îi predispune la comportamente violente sau le scade așa mult încrederea în ei înșiși încât nu mai pot distinge între nevoile lor și ale celorlalți.
Însă foarte puțină lume vorbește despre efectul țipatului asupra părinților. Ce trăiește un părinte care țipă, ce se întâmplă în interiorul lui? Cum îl afectează pe el țipatul?
Atâta timp cât ne concentrăm pe ce pățesc copiii când se țipă la ei, nu facem decât să învinovățim și mai mult părinții. Iar vinovăția nu duce la schimbare. Asumarea responsabilității în schimb produce transformarea. Însă ce se interpune între un părinte care țipă și asumarea responsabilității pentru țipăt?
– propriile răni sufletești ale părintelui –
Un om care țipă, își afectează în primul rând propria persoană, și apoi pe a celorlalți. Corpul celui care țipă este primul care suportă efectele. Mintea și sufletul celui care țipă sunt primele care primesc aceste țipete.
Așa că astăzi nu îți voi vorbi despre cum se simte un copil când se țipă la el, ci cum te simți tu când țipi.
Atunci când țipi toată energia aceea, toată vibrația țipătului se răspândește în primul rând în corpul tău. Acesta este inundat de adrenalină, simți cum îți crește pulsul, cum poate începi să transpiri sau cum ai senzații în stomac sau în gât. Te simți vibrând de furie. Însă furia este în tine, în corpul, mintea și sufletul tău. Aceasta este reacția fiziologică a unui om când se simte în pericol. Adică, inconștient, tu te simți în pericol și de aceea ajungi să țipi.
Apoi cuvintele pe care le rostești, urli de fapt, atunci când țipi, te rănesc în primul rând pe tine. Vibrația lor este resimțită de mintea și corpul tău. Este ca și cum te-ai ataca pe tine însuți.
Știu, furia este atât de mare încât țipatul pare singura cale de eliberare. Dar observi că țipatul nu este altceva decât un auto-atac. Țipi pentru că te simți neputincios, pentru că nu știi sau nu poți face altfel. Țipi pentru că s-a țipat la tine și așa știi tu să rezolvi problemele. Țipi pentru că ești obosit și frustrat că nu te poți odihni. Țipi pentru că ești furios pe tine și pentru că te simți vinovat pentru multe lucruri. Țipi pentru că nu știi să fii blând cu tine. Pentru că nimeni nu a fost blând cu tine când ai fost furios, supărat sau nervos. Aceste emoții pe care le aveai în copilărie probabil au fost pedepsite, s-a țipat la ele sau ai înțeles că nu este în ordine să le ai. Iar acum, aceste emoții se reîntorc și își cer drepturile, vor să fie primite, recunoscute și îmbrățișate cu iubire.
Un părinte care țipă este un părinte care suferă și care are nevoie de sprijin, iubire și acceptare. Abia când vei putea primi aceste lucruri din jur sau când ți le vei putea dărui tu singur, nu vei mai avea nevoie să țipi. Te vei iubi atât de mult încât nu vei mai fi în stare să te auto-ataci.
O metodă de vindecare pentru tine poate fi ascultarea – găsește o persoană apropiată de încredere sau un terapeut care să te asculte pe tine și pe emoțiile tale nevorbite, fără a te judeca.
Metode pe care le poți aplica în relație cu ai tăi copii le găsești în noul ghid tip e-book pe care l-am scris pentru voi, părinții Cum să NU mai țipi la copii. Ghidul îl găsești AICI.
Și dacă s-a întâmplat să țipi la copii, iartă-te, data viitoare va fi mai bine!
Cu iubire,
Romelia
