Cum punem limite copiilor

Ce rol au limitele?
La ce ajută ele?
Cum punem altora limite? bunicilor, cunoscuților?
Din ce motiv ne e greu uneori să punem limite?
Acestea sunt câteva dintre întrebările la care am răspuns în video-ul de la finalul articolului.
Limitele creează siguranță, ele îi spun copilului de unde și până unde este o zonă sigură pentru el. Însă e important ca zona aceasta de siguranță să fie trasată din iubire și cu respectarea nevoilor copiilor și nu dintr-o nevoie a noastră de control.
Limitele sunt un aspect extrem de important al creșterii copiilor, poate chiar unul dintre cele mai importante. De aceea este esențial să existe un mod echilibrat de a pune limite, nici prea permisiv, nici prea rigid.
În plus este important să ne uităm în primul rând în noi și la emoțiile noastre când punem limite. Pentru a face copiii mai receptivi la limitele puse de noi ajută să le punem dintr-o stare de liniște și relaxare interioară. Dacă suntem panicați, anxioși sau furioși, copiii nu primesc limita, ci doar emoția noastră. Nici nu vor auzi limita și deci pe viitor nu o vor respecta.
Am observat mulți părinți care formulează limitele ca și când ar exista o forță universală care le-o dictează, de tipul: nu e frumos să…, nu se face așa… dar fără a și explica de ce copilului. Limitele care funcționează cu adevărat sunt cele asumate de cel care le pune. Veți vedea exemple concrete în video.
Ce ar mai fi de reținut este că limita ne ajută pe noi și pe copil să ne vedem ca ființe separate, fiecare cu gânduri, nevoi și emoții proprii. Mă refer aici la limitele puse asumat de cel care le pune. Apoi, o limita asumată și explicată copilului îi sporește gradul de inteligență pentru că îi formează mai multe legături neuronale între diferitele elemente ale unei situații.
Nu în ultimul rând, multor părinți le este greu să deosebească pusul limitei de o pedeapsă. Contează mult intenția părintelui, și dacă pune o limită pentru a-i arăta copilului că a greșit, pentru a-l face și pe el să se simtă rău sau să sufere, atunci sigur se încadrează în zona de pedepse. 
Însă de multe ori dificultatea cea mai mare nu este efectiv în a pune sau a formula o limită, ci în a te confrunta, tu părintele cu reacțiile emoționale ale copiilor atunci când primesc limita. Mulți părinți nu pot accepta frustrarea sau suferința propriului copil și atunci pot cădea în extrema permisivității pentru a se porteja pe ei înșiși de emoțiile propriilor copii.
 
Vă invit să urmăriți toate aceste idei dezvoltate și exemplificate practic în următorul video!
Mulțumesc comunității din grupul de facebook Parinti constienti, parinti fericiti pentru sugestia acestei teme.
 
După ce îl vizionezi, spune-mi cum îți este ție să pui limite copiilor sau în general?
 
Mulțumesc,
Romelia

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments