Cum gestionăm perioada crizelor emoționale de la 2 ani

Cea mai importantă perioadă de învățare a modului în care funcționează şi se controlează emoțiile este perioada preşcolară. În cadrul acestei etape copilul este invadat de o multitudine de trăiri pe care le trăieşte la intensitate maximă. Cel mai evident devine acest lucru o dată cu vârsta de 2 ani când începe dezvoltarea conştiinței și a Eu-lui copilului. După spusele cunoscutului psiholog C. G. Jung, conştiința apare progresiv, mai întâi răsar “insule” de conştiință într-o mare de inconştient. Munca esențială pentru psihic în acest moment este confruntarea cu limita. Aşa că acum copilul află că el nu este mama, că este diferit de ea şi de ceilalți. Iar această delimitare de sine se realizează prin a începe să spună “Nu” din ce în ce mai des şi să refuze din propunerile părinților pe care le accepta până acum. Începe perioada marilor crize sau tantrum-uri (termenul englezesc) sau aşa numita “prima adolescență”. 

Mulți părinți au dificultăți în această perioadă deoarece pare că al lor copil se schimbă, nu mai este la fel ca până atunci şi din dorința de a-i fi bine fie acceptă orice le cere acesta numai pentru a nu îl supăra fie îi pedepsesc comportamentele opoziționiste. Nici una dintre abordări nu este eficientă. Ceea ce este important de înțeles este că aceste comportamente opoziționiste sau de confruntare reprezintă o etapă de dezvoltare sănătoasă şi sunt benefice copilului. Dacă şi tu te confrunți cu aşa ceva este bine să ştii că este ceva normal pentru copil şi să nu iei personal comportamentele lui. El nu te refuza pe tine, el refuză pentru a vedea cum este, el se opune pentru că acum începe să se cunoască pe sine aflând în primul rând cine nu este pentru ca mai apoi să afle cine este. Dacă acum nu mai vrea bluza verde deşi era preferata lui este pentru că vrea să îl  cunoască şi pe el-cel-ce-nu-vrea-bluza-verde. Deşi pare paradoxal ar trebui să te bucure că trece prin această perioadă căci este un semn de dezvoltare psihică sănătoasă.

Ce mai este bine de ştiut este că copilul nu se poate controla. El nu îşi poate controla furia, plânsul şi comportamentele extreme. Când acestea apar, în creierului lui se declanşează o furtuna emoțională care îi decuplează partea rațională, de aceea în mijlocul crizei nu are rost sa încerci să îi dai argumente logice sau să-i vorbeşti prea mult pentru că raționalul lui este decuplat.

Ce poți face:

1. Să conştientizezi că aceste comportamente sunt ceva normal şi sănătos şi chiar de dorit.

2. Păstrează-ți calmul. Pentru a îți fi mai uşor să rămâi calm reține următorul aspect: fiecare lucru are un opus – bine vs. rău, sus vs. jos, calm vs. agitație – şi pentru a atinge echilibrul este nevoie de ambele stări. Astfel că atunci când apare o criză emoțională tumultoasă aceasta are nevoie de opusul ei, de calm, pace şi stabilitate. Deşi îți va fi greu să fii martor la situația prin care trece copilul tău, amintindu-ți acest lucru îți va putea fi mai uşor.

3. Să nu iei comportamentele lui personal. Mulți părinți se plâng că ai lor copii îi resping, țipă la ei sau chiar îi lovesc şi reacționează prin a se supăra pe copil şi prin a-i răspunde cu aceeaşi monedă. Însă răspunsurile de genul acesta nu fac decât să amplifice stările nedorite ale copilului şi să îl facă pe acesta să se simtă respins şi neacceptat din cauza unor trăiri pe care oricum nu le poate controla.

4. În momentul unei crize imaginează-ți că în creierul copilului tău a apărut un tsunami emoțional. Nu are sens să te lupți cu tsunami-ul ci să aştepți ca el să se domolească.

5. Niciodată nu laşi copilul să se lovească. Dacă el face asta înseamnă ca are mare nevoie de atenție, iubire şi de atingere blândă şi pentru că nu le-a primit din exterior şi le “produce” singur. Îi poți spune cu o voce blândă că nu îl poți lăsa să se lovească. Ții prea mult la el ca să îl laşi să îşi facă rău. Un copil care se autoagresează are cea mai mare nevoie de dovezi de iubire. Iar când tu nu îl laşi să îşi facă rău îi arăți de fapt că îl iubeşti şi că îi iubeşti corpul. Aşa învață şi el să se iubească.

6. În timpul crizei stai lângă copil. Nu îl laşi să plângă singur într-o cameră. Eşti lângă el. Pentru el eşti ca farul de la mal când el este în mijlocul furtunii. Eşti reperul lui de calm şi iubire. În plus, când se “dezlănțuie” furtuna emoțională copiii au nevoie de limite de iubire, de un cadru de conținere care eşti tu, părintele. Este suficient să spui “sunt aici pentru tine, sunt cu tine”. Pentru copil este de ajuns. El simte că inima ta este lângă el.

7. Îi oferi intimitate. Dacă vă aflați într-un loc public şi el face o criză îl duci într-un loc ferit. Dacă sunt de față prieteni de-ai tăi de asemenea mergeți într-o cameră liniştită. În timpul crizei copiii se simt vulnerabili şi au nevoie şi de limite fizice conținătoare (o cameră, maşina dacă nu sunteți acasă).

8. Fără pedepse. Deși este posibil să iți vină să îl pedepsești pentru a îi stopa acest comportament, asta, deși poate opri comportamentul pe termen scurt, pe termen lung creează o rană emoțională greu de închis. Dacă tu îl pedepsești pentru criza de furie pe care a avut-o este ca și cum îi spui “nu este în regulă să îți exprimi sentimentele, nu ai voie să îmi arăți ceea ce simți” sau “ești un copil rău pentru că îți exprimi trăirile” și toată furia simțită de copil se îngroapă adânc în interiorul lui și se adună acolo pana va trebui să iasă mai târziu. Doar că mai târziu va ieși sub forma devianțelor comportamentale de tip agresiv. In plus pedeapsa creează deconectare între părinte și copil chiar în momentul în care criza de furie oricum l-a deconectat pe copil pe părintele său. Este ca și cum ai arunca gaz pe foc.

9. Acționează cu iubire. O astfel de criză este greu de dus de către părinte. În acest moment se reactivează şi trăirile tale de pe vremea când tu erai copil. Dacă ai tăi părinți au reacționat prin pedeapsă este posibil să ai furie refulată în tine. În cazul acesta crizele copilului tău te irită şi te înfurie. De aceea este cu atât mai important să acționezi cu iubire şi blândețe pentru că astfel îți vindeci şi copilul tău interior nu doar pe cel exterior.

Perioada tantrum-urilor e una extrem de provocativă pentru întreaga familie, dar copilul tău are nevoie de ea pentru a evolua aşa cum şi tu ai avut nevoie de ea în propria ta copilărie. El acum învață să spună nu şi are nevoie ca tu să îi accepți nu-ul chiar dacă nu faci precum vrea el. De exemplu îl întrebi dacă vrea să îşi strângă jucăriile şi să se pregătească pentru masă. Şi el zice nu deşi ştii că îi este foame. Atunci poți să îi spui: “vai dar ce nu frumos mi-ai spus! Îmi place mult cum spui nu deşi ştiu că îți este foame. Cred că stomăcelul tău nu mai are răbdare. Uite şi el zice nu la continuarea jocului.” Copilul se poate amuza și astfel înțelege că nu-ul lui nu e un bau-bau ba chiar e acceptat. Dar dacă în continuare refuză să vină la masă e posibil să aibă nevoie să i se pună o limită clară pentru a se putea descărca emoțional şi să facă un tantrum. Dar dacă reuşeşti să îi identifici nevoia atunci criza lui nu te va surprinde şi vei fi mai disponibil să o însoțeşti. Ca până la urmă de asta au nevoie copiii: de însoțire.

Un ultim lucru vreau să îți mai spun despre această perioadă care este trecătoare şi care nu va dura la nesfârşit: este un prefigurator pentru perioada de adolescență de peste 12-14 ani. Atunci mulți adolescenți se revoltă în fața părinților tot din nevoia de a se separa de ei şi a câştiga mai multă independență. Iar dacă în prima adolescența s-au simțit acceptați cu toate stările lor şi au simțit că le-ai fost aproape la greu atunci şi în adolescența îți vor rămâne şi ei aproape pentru a îți căuta sfatul.

Aştept să îmi scrii şi să îmi spui cum este pentru tine să treci prin perioada tantrum-urilor!

Toate bune,

Romelia