Parenting-ul devine din ce în ce mai răspândit printre părinții de azi. Există nenumărate cursuri, workshop-uri, cărți și experți din ce în ce mai numeroși care te învață cum să fii un părinte mai bun, care sunt cele mai bune tehnici de parenting, ce instrumente trebuie să ai la îndemână în relația cu ai tăi copii pentru a le asigura cea mai bună educație și creștere. Pe cât de necesar este parenting-ul, deoarece satisface nevoia părinților de informații și cunoaștere, pe atât de copleșitoare pot fi toate aceste cerințe și standarde ridicate pentru a fi părintele perfect.
Vin în terapie la mine părinți, în majoritate mame, care conștientizează că ei sunt cei care au de fapt nevoie de dezvoltare personală, și nu copiii lor. Îmi povestesc despre dificultățile pe care le întâmpină în relația cu proprii copii, cum uneori nu știu cum să reacționeze, nu știu cum ar fi mai bine să procedeze sau ce ar fi de ajutor în momentele grele. Și nu de puține ori îmi spun că au citit despre situații familiare în cărțile de parenting și chiar au aplicat din sfaturile de acolo, însă acestea au funcționat doar o perioadă, apoi totul a revenit la cum era înainte. Și acela este momentul când le spun: cea mai bună tehnică de parenting ești TU. Cu cât tu te dezvolți mai mult și deveni din ce în ce mai conștient de tine, de emoțiile din spatele acțiunilor tale, de proiecțiile pe care le faci asupra copiilor tăi, de tiparele pe care ți le-ai însușit dar care nu te reprezintă, de convingerile cu care trăiești dar care te țin prizonierul unei gândiri rigide, de repetițiile inconștiente din propria copilărie, cu atât mai mult te vei elibera de povara trecutului și vei deveni un părinte disponibil, empatic și capabil să relaționeze autentic cu propriul copil. În acel moment tu vei fi tehnica de parenting, răspunsurile vor veni din tine și din relația cu al tău copil. Iar atunci când vei citi anumite sfaturi utile îți va fi mult mai ușor să le aplici pentru că vor veni dintr-o stare de conștiință, de claritate interioară și de siguranță de sine. Însă până ajungi să ai acea stare este necesar să parcurgi un drum mai lung sau mai scurt în funcție de pasul pe care ți-l alegi.
Eu am lucrat mult timp cu copiii înainte să fiu mamă. Am avut astfel ocazia să cresc și să mă cunosc pe mine din relația cu ei. Am început apoi să fac eu însumi terapie, atât din nevoia de a ma cunoaște mai bine dar și ca cerință pentru dezvoltarea mea profesională ca psihoterapeut. Astfel fiecare dificultate trăită în relația cu copiii a devenit cea mai bună ocazie să mai aflu ceva despre mine și despre rănile mele. În acest fel problemele din relația cu ei au devenit cei mai buni profesori de dezvoltare personală, deoarece mi-au dat ocazia să îmi vindec rănile interioare. Apoi, devenind pasionată de lumea copiilor, am început să citesc din ce în ce mai mult despre psihologia copilului. În acele cărți am întâlnit numeroase descrieri despre nevoile copiilor în funcție de vârstă și despre etapele lor de dezvoltare. Toate aceste cunoștințe m-au ajutat să reușesc să relaționez cu copiii foarte ușor. Am lucrat cu toate categoriile de vârstă, de la bebeluși la adolescenți.
Așa că pot spune că cel puțin teoretic eram pregătită să fiu mamă. După ce s-a născut fiul meu însă, am conștientizat că nici o carte din lumea aceasta nu a putut să mă pregătească pentru experiența pe care am trăit-o. Totul a fost extrem de personal și de unic. Iar experiența mea a fost foarte mult influențată de modelele inconștiente preluate de la propria mea mamă de pe când eram eu însămi bebeluş. Ceea ce a m-a ajutat în momentele dificile a fost propria mea dezvoltare personală care mi-a permis să fiu mult mai conştientă față de modelele parentale preluate. In acest mod am putut să disting între trăirile pe care le-am preluat de la propria mamă, şi care nu erau adecvate situației mele, şi propriile mele trăiri autentice, izvorâte din relația cu propriul copil. Am reuşit astfel să mă conectez la nevoile lui, la ale mele şi ale soțului.
Dar şi teoria pe care mi-o însuşisem înainte de naştere despre educația copiilor mi-a fost foarte utilă deoarece am avut şansa sa o pun în practică şi sa observ că funcționează. Însă am aplicat doar acele principii în care am crezut şi cu care am rezonat profund. De exemplu ştiam dinainte de naştere că nu trebuie să laşi copilul să plângă singur şi nu l-am lăsat. Niciodată. Însa nu mi-a fost tot timpul uşor să stau cu plânsul copilului. Şi deşi ştiam ce spun teoriile, ceea ce m-a făcut să stau lângă plânsul lui cu empatie şi căldură a fost disponibilitatea mea interioară şi capacitatea de conținere pe care mi-am dezvoltat-o în propriile şedințe de psihoterapie. Fără acestea, degeaba aş fi citit sute de cărți căci emoția mea ar fi rămas la fel de puternică și copleșitoare.
Așa că dragă părinte sau viitor părinte, ai grijă de tine în primul rând. Poți merge câteva ședințe la un psiholog sau vorbește cu o persoană apropiată și caldă despre ce te macină. Dă-ți voie să îți exprimi cele mai adânci temeri și cele mai ascunse nevoi în relația cu cineva care le poate accepta. Dezvoltă-ți inteligența emoțională, blândețea și empatia față de copilul tău interior. Iartă-te pentru ce încă nu-ți iese și încurajează-te! Fii cel mai bun prieten al tău. Îmbunătățește-te pe tine și învață să te cunoști și sa te accepți cu iubire. Devino cea mai bună tehnică de parenting pentru copilul tău!
Cu iubire,
Romelia
P.S. Te invit pe 17 mai la Kindi Center în București pentru a vorbi despre cum îi ajutăm pe copii să împartă. Împărțitul și dăruitul sunt două teme care de multe ori pun bătăi de cap părinților deoarece nu știu cum să le gestioneze. Voi aborda practic aceste teme tocmai pentru a te ajuta să devii un părinte mai relaxat și mai încrezător. Este foarte important pentru copii să învețe de mici să împartă sau să dăruiască deoarece acum se formează abilitățile pe care le vor folosi mai târziu, în viața lor de adult. Dacă dorești să ai copii generoși și altruiști atunci te aștept la workshop! Detalii aici.