Cum îți poți ajuta copilul să devină independent emoțional?
Independența emoțională reprezintă o condiție necesară pentru ca orice persoană să se simtă împlinită prin ceea ce este.
O persoană independentă emoțional se cunoaște pe sine, își știe valoarea și poate relaționa în mod empatic cu ceilalți.
Independența emoțională este strâns corelată cu încrederea în sine.
După ce vezi video-ul te rog să lași un comentariu în care să îmi spui părerea ta!
“De ce să-i spun bebelușului meu de 2 luni de ce sunt supărată, oricum nu înțelege!”
De câte ori nu am auzit această frază.
Da , rațional nu înțelege, dar cu emoțiile lui ce faci?
Încă de când sunt în burta mamei, copiii simt emoțiile acesteia. Dr. Thomas Verny, fondatorul Asociației pentru psihologie și sănătate prenatală și perinatală a studiat fenomenul și a concluzionat că emoțiile mamei ajung la făt prin intermediul neurohormonilor pe care corpul ei îi eliberează. Continue reading “Mama – filtrul emoțional al copilului”
“Nu știu de ce plânge, i-am dat ce a vrut?”
“Nu știu ce să mă mai fac cu el, plânge din nimic!”
Daca ai și tu un copil care ți se pare că plânge fără motiv uneori, te invit să urmărești video-ul de mai jos.
În el afli ce poți face atunci când plânsul s-a declanșat deja, astfel încât să îți ajuți copilul dar și pe tine.
Îți ofer o metodă verificată și practicată cu succes atât de mine cât și de părinții cu care lucrez!
Dă click pe video și devino un părinte mai conștient!
Crizele de furie sau tantrumurile copiilor încă sunt un subiect extrem de fierbinte pentru orice părinte.
Am scris în articole anterioare despre cum să gestionezi tu, dragă părinte, aceste momente dificile. Am povestit de asemenea și care este motivul apariției lor și rolul pe care acestea le au. Articolele le poți găsi aici și aici.
Astăzi însă vreau să îți vorbesc despre o abilitate, esențială nu doar în timpul unui tantrum, ci și pentru bunăstarea ta psihică și mentală: starea de prezență.
Ce presupune starea de prezență, la ce te ajută ea și mai ales cum îți este de folos în timpul unui tantrum al copilului? Continue reading “Starea de prezență și crizele de furie ale copiilor”
Nașterea unui copil este un moment de bucurie care vine cu multe emoții și așteptări din partea părinților. Și atunci când mai există un copil în familie, părinții se preocupă de pregătirea celui mare pentru nașterea frățiorului sau surioarei.
Observ în jurul meu din ce în ce mai mulți părinți preocupați de această pregătire psihică și emoțională a primului copil. Îi povestesc despre bebe din burtică, îi citesc povestioare terapeutice cu familii de animăluțe care primesc un nou membru, îl implică în alegerea hainelor și a lucrurilor pentru bebe etc.
Toate acestea se întâmplă cu speranța ca cel mare să fie pregătit de venirea noului membru și sa nu devină gelos sau să fie cât mai puțin.
Însă aceste pregătiri nu sunt suficiente pentru că nu copilul este cel care trebuie pregătit în primul rând, ci părinții și mama în mod special.
Mersul la grădiniță e de multe ori un bau – bau atât pentru copii cât și pentru părinți. Grădinița implică multă noutate pentru întreaga familie. Însă este și un moment care adună în jurul său tot felul de emoții. Părinții încearcă să facă această trecere cât mai lină posibil pentru copil, însă fără să își dea seama îi pot alimenta fricile care apar.
Voi vorbi în acest articol despre ce pot face părinții pentru copiii lor pentru a-i ajuta să se adapteze sistemului educațional. Însă foarte important este și aportul instituției, al educatoarelor în principal și al personalității lor. Ar fi util ca acestea să cunoască aspectele psihologice care apar la copiii care merg pentru prima data la grădiniță și să le poată îndeplini nevoile emoționale într-un mod blând și respectuos. Continue reading “Prima zi de gradiniță”
O data cu răspândirea informațiilor despre creșterea sănătoasă a copiilor a apărut și ideea conform căreia nu ar trebui să folosim foarte des “nu-ul” atunci când le interzicem ceva copiilor. Însă pentru mulți părinți, crescuți cu mii de “nu-uri” în copilărie, acest lucru este destul de greu de făcut. Atunci când vezi că al tău copil face un lucru periculos sau pe care ți-ai dori să nu îl facă, “nu-ul” iese instinctiv de pe buzele tale. Dar de ce să nu folosim “nu-ul” așa des?
Am stat de vorbă cu câțiva părinți despre țipatul la copii. Toți în mod absolut și-ar dori să nu mai țipe la ei dar nu găsesc cauzele sau soluțiile necesare pentru a nu mai face asta. Am auzit pe unii dintre ei zicând că și-ar dori să existe o soluție magică pentru a nu mai ajunge să țipe, să se întâmple un lucru miraculous de azi pe mâine pentru ca țipetele să înceteze iar ei să devină părinții calmi care își doresc să fie
Am o veste pentru tine (probabil o intuiești): NU EXISTĂ O SOLUȚIE MAGICĂ PENTRU A NU MAI ȚIPA LA COPII, dar EXISTĂ SOLUȚII SĂNĂTOASE!
Continue reading “Nu există o soluție magică pentru a nu mai țipa la copii, dar..”
De multe ori am fost întrebată de către părinți cum ar fi bine să pună limite copiilor lor astfel încât să nu fie nici prea restrictive dar nici prea permisive. Adică cum pot pune limite echilibrate?
O altă întrebare pe care o primesc frecvent se referă la copil și la faptul că acesta nu vrea să facă ce i se cere sau este obișnuit să facă doar ce vrea el.
Observ în jurul meu o dificultate a părinților de a pune limite și o preferință în a-i lăsa pe copii să facă cum cred și ce își doresc în foarte multe cazuri. Pusul limitelor este însoțit de teama de a îngrădi copilul, de a-i știrbi libertatea și de a-l face astfel prea obedient.
De cealaltă parte sunt părinții care pun limite și se așteaptă ca ai lor copii să le urmeze întocmai, fără proteste. Iar când acest lucru nu se întâmplă, părinții fie se înfurie sau se irită, fie se supără și nu mai vorbesc cu al lor copil o perioadă de timp. Continue reading “Cum punem copiilor limite cu respect”
Mi-a plăcut mult descrierea pe care Laura Markham a facut-o celor 4 tipologii de părinți în cadrul conferinței pe care a susținut-o anul acesta în mai la Bcurești. Ea delimita 4 tipologii parentale: permisiv, autoritar, echilibrat și dezinteresat. Despre ultima categorie nu are sens să vorbim pentru că dacă citești acest articol nu ai nici o șansă să faci parte din ea.
Cred că toți părinții tind să facă parte din categoria celor echilibrați, sau cel puțin majoritatea, însă de multe ori am auzit de la cei cu care lucrez și nu numai, că este greu să faci o delimitare clară între cele două stiluri. Sau să știi când trebuie să fii permisiv și când mai autoritar cu ai tăi copii.
Pentru a te ajuta să îți faci o imagine mai bună despre cum ajungi să fii un părinte din categoria celor permisivi te invit să citești următoarea poveste. În următorul articol îți voi povesti despre categoria celor autoritari. Continue reading “Cum ajungi un părinte prea permisiv”