Cum devii dintr-un părinte autoritar, unul echilibrat

Data trecută ți-am spus povestea Aurei care ajunsese să fie un părinte prea permisiv din teama de a-i pune limite fetiței ei. Ea la rândul ei fusese crescută de părinți permisivi și astfel învățase că se educă copiii. Neputința ei de a pune limite venea din teama față de emoțiile mai grele ale fetiței ei, care ascundeau de fapt teama față de propriile ei emoții. Pe măsură ce s-a împrietenit cu ale ei emoții, Aura a reușit să pună limite sănătoase și de siguranță celei mici. Astfel relația lor s-a îmbunătățit considerabil, și fetița a început să colaboreze din ce în ce mai bine cu mama ei pentru că în sfârșit se simțea în siguranță.

Astăzi îți voi vorbi despre celălalt tip de părinte, cel autoritar. Deși caracteristica principală a acestuia este impunerea propriei voințe, chiar și cu forța de multe ori, motivația din spatele acestui comportament este aceeași cu a părintelui permisiv, frica de emoții. Și părintele autoritar se teme de propriile lui emoții, nu știe cum să le facă față pentru că nici lui nu i-au fost acceptate în copilărie, așa că le înăbușă în interior, nu doar la el ci și la cei din jur. Continue reading “Cum devii dintr-un părinte autoritar, unul echilibrat”

Cum ajungi un părinte prea permisiv

 

Mi-a plăcut mult descrierea pe care Laura Markham a facut-o celor 4 tipologii de părinți în cadrul conferinței pe care a susținut-o anul acesta în mai la Bcurești. Ea delimita 4 tipologii parentale: permisiv, autoritar, echilibrat  și dezinteresat. Despre ultima categorie nu are sens să vorbim pentru că dacă citești acest articol nu ai nici o șansă să faci parte din ea.

Cred că toți părinții tind să facă parte din categoria celor echilibrați, sau cel puțin majoritatea, însă de multe ori am auzit de la cei cu care lucrez și nu numai, că este greu să faci o delimitare clară între cele două stiluri. Sau să știi când trebuie să fii permisiv și când mai autoritar cu ai tăi copii.

Pentru a te ajuta să îți faci o imagine mai bună despre cum ajungi să fii un părinte din categoria celor permisivi  te invit să citești următoarea poveste. În următorul articol îți voi povesti despre categoria celor autoritari. Continue reading “Cum ajungi un părinte prea permisiv”

De ce nu i-am spus niciodată “Gata, gata, nu mai plânge!”

Cu Maria lucrez de peste 3 ani. A venit la mine în terapie deoarece nu era mulțumită de relația ei de cuplu. Era cu soțul ei de ceva timp, se iubeau, se plăceau, însă din când în când ea își dorea anumite lucruri de la el pe care el însă nu le făcea. Să îi ia flori, să o îmbrățișeze mai des, să îi spună că e frumoasă ca o rază de soare si altele asemenea. Voia ca ea să fie totul pentru el. Și pentru că el nu se comporta astfel ea suferea și ajungea să creadă că nu merită iubirea lui. De fapt credea nu e demnă de iubire în general.  De fiecare dată când simțea asta, stătea supărată câteva zile, timp în care el nu știa cum să se comporte cu ea și călca în casă ca pe ace. Acest lucru pe ea o enerva și mai mult, deoarece se aștepta ca el să vină să o ia în brațe și să îi ofere toată ascultarea de care avea nevoie. Voia ca el să tragă de ea, să o implore să îi vorbească și să fie dispus să facă orice pentru a-i trece ei supărarea. Continue reading “De ce nu i-am spus niciodată “Gata, gata, nu mai plânge!””

Se răsfață copiii de la prea multă iubire?

Încă mai predomină în societatea românească ideea că un copil ținut prea mult în brațe, care este lăsat să facă ce vrea, prea mult îmbrățișat sau pupat se va răsfăța. Însă ce înseamnă de fapt răsfățul din punct de vedere psihologic?  Acesta este varianta pentru copii a egocentrismului sau a inflației. O persoană inflaționată se crede superioară celorlalți, crede că totul i se cuvine, se pune pe ea în centrul propriei atenții, în detrimentul celorlalți. Metaforic, omul inflaționat este “umflat cu pompa Ego-ului său” și șade pe un vârf de munte de unde privește totul în jur. Extrapolând acest concept la vârsta copilăriei, un copil răsfățat este un copil egoist, care obține ce vrea și când vrea, fără să îi pese neapărat de cei din jur. Așa că din această perspectivă nu este de dorit să ai un copil răsfățat, inflaționat. Însă în societatea noastră este greșit  motivul pentru care nu este de dorit un astfel de copil. Teama multora este că acest copil nu își va asculta părinții și nu va face ce i se spune. Și acest lucru nu este privit cu ochi buni de o societate care încă își dorește copii obedienți.  Continue reading “Se răsfață copiii de la prea multă iubire?”

Ce facem cu crizele de furie ale copiilor

Unele dintre lucrurile care tulbură relația parinte – copil sunt crizele de furie ale copiilor. Acestea apar ca niște disruptori ai armoniei și bunei înțelegeri. Într-un moment totul e bine, ne jucăm împreună, copilul este vesel, noi ne simțim relaxați și viața ni se pare frumoasă și plină de sens. La un moment dat, poate la întâlnirea cu o limită sau legat de ceva ce am spus sau am făcut, apare criza. Un uragan emoțional în mijlocul unei mări de liniște, joacă și voie bună. Și da, este intensă, gălăgioasă și foarte prezentă. Nu ai cum să o ignori, nu o poți domoli prin vorbe, poți doar aștepta să treacă și să reapară iar soarele.

Am întrebat mai mulți părinți ce înseamnă criza de furie a copilului pentru ei, ce își doresc de la copil și de la ei înșiși în acele momente. Majoritatea au spus că de la copil își doresc să se calmeze iar de la ei înșiși își doresc sa înțeleagă cauza crizei sau să găsească metode de calmare a copilului. Au fost și părinți care au spus că își doresc ca ei înșiși să poată rămâne calmi și să simtă copilul că îi sunt alături. Continue reading “Ce facem cu crizele de furie ale copiilor”

Vrei un copil darnic? Nu il forta sa imparta!

 Eram ieri cu baietelul meu in parc. Era o zi frumoasa, insorita si calduroasa. Copiii alergau si se bucurau de soare si de mirosul verde al primaverii. Dintr-odata il vad pe al meu copil cum se duce catre groapa cu nisip unde mai erau o fetita si un baietel. Fetita parea sa aiba in jur de un an iar baietelul era mai mare, parea sa aiba in jur de 3 ani. Copiii se jucau linistit cu nisipul, al meu se multumea sa il ridice de acolo si sa il puna pe margine. Baiatul mai mare avea cu el niste jucarii de nisip, respectiv o lopatica, o mica grebla si un camion de jucarie. Fetita cea mica, aflata inca la varsta la care orice obiect nou e subiect de fascinatie intinde mana si ia lopatica, la care baietelul vizibil frustrat zice: “nuuu!”. Mama fetitei o roaga sa ii inapoieze jucaria. Apoi si al meu vad ca pune mana pe o grebla care insa i-a fost imediata luata inapoi de catre baietel. La un moment dat se apropie mama baietelului care incepe sa ii spuna de pe margine:” haide da-i si ei jucaria, nu vezi ca e mai mica? Hai ca nu-i face nimic!”, baietelul nu si nu. Mama continua: “ haide nu fi rau, da-i si lui jucariile! Imparte jucariile tale cu toti copiii!. Baietelul parea din ce in ce mai infricosat de perspectiva de a trebui sa isi imparta jucariile. Si scena a continuat cateva minute bune, timp in care mama il tot ruga, el tot refuza, frustrarea baietelului, si cel mai probabil si a mamei lui, crestea.  Continue reading “Vrei un copil darnic? Nu il forta sa imparta!”