Prima zi de gradiniță

Mersul la grădiniță e de multe ori un bau – bau atât pentru copii cât și pentru părinți. Grădinița implică multă noutate pentru întreaga familie. Însă este și un moment care adună în jurul său tot felul de emoții. Părinții încearcă să facă această trecere cât mai lină posibil pentru copil, însă fără să își dea seama îi pot alimenta  fricile care apar.

Voi vorbi în acest articol despre ce pot face părinții pentru copiii lor pentru a-i ajuta să se adapteze sistemului educațional. Însă foarte important este și aportul instituției, al educatoarelor în principal și al personalității lor. Ar fi util ca acestea să cunoască aspectele psihologice care apar la copiii care merg pentru prima data la grădiniță și să le poată îndeplini nevoile emoționale într-un mod blând și respectuos.

 

Una din greșelile pe care le fac părinții fără să își dea seama este să le spună copiilor ce frumos va fi la grădiniță, cum se vor juca cu alți copii, cum vor face activități interesante etc. Ajung astfel să le picteze copiilor o lume ideală, minunată, sau cel puțin așa resimt copiii. Însă după câteva zile în care văd alți copii care plâng după părinți, sau  faptul că au mai multe reguli ca acasă, sau că nu mai sunt ei în centrul atenției unui adult și trebuie să își împartă acest beneficiu cu toți ceilalți copii, sau poate unii adulți nu sunt foarte prietenoși sau înțelegători față de temerile lor, încep să nu mai vrea la grădiniță. În plus le scade și încrederea în părinții care le-au spus cât de minunat va fi acolo.

 

Însă grădinița nu e doar minunată, este și grea. Este un loc nou în care copilul trebuie să învețe să se adapteze, să îi învețe regulile și modul de lucru. Astfel în interiorul psihicului lui apar multe frici, poate emoții precum furia, neputința, rușinea sau vinovăția. Unii nu înțeleg de ce sunt lăsați acolo (în acel loc care pentru ei nu e minunat așa cum li s-a spus) și se pot simți pedepsiți și singuri.

 

Copiii au nevoie de adevăr. Un adevăr spus de adult cu asumare și responsabilitate pentru ca cel mic să își facă o imagine realistă asupra ce îl așteaptă.

Copilul mai are nevoie de susținere emoțională, are nevoie să audă mesajul: oricum ți-ar fi la grădiniță, eu voi fi alături de tine și te voi ajuta sa gestionezi orice emoție ar apărea. Acesta este un mesaj care îl liniștește pe copil, să știe că orice ar fi (chiar și dacă nu-i va plăcea), părintele va fi acolo lângă el.

 

De fapt începutul grădiniței este o ocazie minunată de a-i însoți pe copii prin toată gama de emoții care apare și de a-i învăța cum să le facă față.

 

Acest lucru îi oferă un sentiment de siguranță copilul și de acceptare.

Însă multor părinți le este frică de aceste emoții, vor să scape de ele cât mai repede pentru că nu știu nici ei cum să le facă față. Le este greu când copilul zice că nu mai vrea la grădiniță. Nu știu cum să reacționeze când cel mic nu mai doarme bine ca înainte de începutul anului școlar, sau face pipi în pat noaptea sau când nu vrea să se îmbrace dimineața.

Însă copiii exact de asta au nevoie, de cineva care să treacă prin furtună cu ei, nu să le zică să facă cumva să dispară furtuna, și nici ca la cel mai mic semn de disconfort să îi readucă acasă. Pentru că în acest din urmă caz nu ajung să vadă că dincolo de furtună iese soarele.

 

Ce puteți face pentru a-i ajuta pe copii la începutul grădiniței:

          Cât mai multe jocuri cu ei, fizice, jocuri de rol, cu personaje, joaca de-a grădinița etc., prin intermediul cărora ei să își lucreze și manifeste toate temerile care îi încearcă;

          Le puteți spune că la grădinița este și frumos, sunt și lucruri noi, dar pot fi și lucruri care îi pot speria sau deranja sau care să nu le placă. În acest caz au nevoie de părinte să îi însoțească printre aceste emoții și să găsească împreună cu acesta moduri de a acționa pentru a face față acelor situații;

          Timp de calitate petrecut împreună;

          Lipsa presiunii pe a performa sau a învăța poezii sau alte lucruri cel puțin în primele luni de acomodare. Accentul principal ar trebui pus pe adaptarea emoțională și nu  pe cea cognitivă.

          Joacă liberă după grădiniță, nedirecționată de vreun adult;

          Apelarea la un specialist (psiholog, psihoterapeut) de către părinte, nu de către copil.  Părintele este cel care are nevoie de însoțire și de sprijin pentru a ști apoi cum să își ajute la rândul lui copilul.

Mult succes  dragi părinți și copii deopotrivă în fiecare nou început din viața voastră!

 

Cu drag,

Romelia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *