Nu există o soluție magică pentru a nu mai țipa la copii, dar..

 

Am stat de vorbă cu câțiva părinți despre țipatul la copii. Toți în mod absolut și-ar dori să nu mai țipe la ei dar nu găsesc cauzele sau soluțiile necesare pentru a nu mai face asta. Am auzit pe unii dintre ei zicând că și-ar dori să existe o soluție magică pentru a nu mai ajunge să țipe, să se întâmple un lucru miraculous de azi pe mâine pentru ca țipetele să înceteze iar ei să devină părinții calmi care își doresc să fie.

 

Am o veste pentru tine (probabil o intuiești): NU EXISTĂ O SOLUȚIE MAGICĂ PENTRU A NU MAI ȚIPA LA COPII, dar EXISTĂ SOLUȚII SĂNĂTOASE!

 

La ce mă refer când spun că există soluții sănătoase? Mă refer la ceea ce are de făcut fiecare părinte pentru a reuși să nu mai țipe. Iar acest lucru presupune lucru cu sinele, conștientizarea motivelor pentru care se ajunge la țipete, învățarea tehnicilor de negociere, a modului de a pune limite cu respect, a creșterii abilităților de joc și conectare cu fiecare copil, al creșterii conștiinței de sine și a iubirii de sine.

 

De ce sunt acestea soluții sănătoase? Pentru că presupun niște schimbări interioare care se întâmplă într-un timp mai îndelungat, pentru ca tu să fii pe deplin conștient de ce se transformă în interiorul tău, dar și pentru a te asigura că aceste schimbări vor fi durabile și că vor rezista o viață.

 

Am și o veste bună pentru tine, de fapt una extraordinară aș zice eu! Aceste schimbări care ar trebui să se petreacă în primul rând la tine, dragă părinte, reprezintă cea mai bună dezvoltare personală a ta ca personă. Vei deveni un om mai conștient, mai sigur pe el, cu o capacitate de iubire de sine și a celorlalți foarte bună. Adică te vei simți mai stăpân pe propriile tale emoții și gânduri, vei avea un simț al îm plinirii personale pronunțat, vei fi mai fericit și mai creativ. Deci beneficiile depășesc cu mult investiția. Ca să nu mai spun că relația cu ai tăi copii va fi în sfârșit cea la care ai visat atât în copilăria ta cât și acum, după ce ai devenit părinte.

 

Nu este un drum ușor, dar este frumos, pentru că fiecare pas te aduce mai aproape de tine însuți, de potențialul tău neexplorat.

 

Tu ai curajul să pornești în acestă călătorie?

 

După cum știi sâmbătă, 1 iulie, susțin primul workshop pe tema țipatului la copii. Te aștept cu drag dacă ești hotărât/ă să pornești în această aventură de a deveni părintele calm, relaxat și mult mai iubitor care îți dorești să fii!

 

Primește 30 % reducere prin înscrierea în comunitatea www.romeliadragnea.ro  

 

Cu iubire,

Romelia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *