Mirajul mamei perfecte

 

Observ la multe dintre mamele cu care lucrez dorința de a fi mame perfecte. Vor să își înțeleagă tot timpul copiii, să identifice corect de fiecare dată motivele pentru care aceștia au un anumit comportament, vor să reacționeze “ca la carte” de fiecare dată. În plus citesc multe cărți de parenting și de psihologia copilului pentru a se informa, pentru a ști, pentru a cunoaște cât mai bine ce au de făcut

Însă, aceleași mame se simt de multe ori epuizate psihic, nu se simt suficient de bune, nu își dau seama întotdeauna de ce reacționează copiii așa cum o fac, nu știu tot timpul ce să facă, să zică sau să reacționeze în ciuda cărților citite sau cursurilor de parenting pe care le fac. Și de cele mai multe ori ajung să se simtă vinovate, să se compare cu alte mame pe care le văd mai bune. Simt pe umerii lor o presiune mare și multe așteptări pe care trebuie să le împlinească.

Dar din ce motiv se întâmplă toate aceste? Ce se află de fapt în sufletul lor?

În sufletul lor se află durerea, suferința, neputința, poate chiar furia pe care le-au resimțit în copilărie, și pe care acum încearcă să le compenseze, rezolve sau vindece prin informații, adică prin ce n-au știut părinții lor să facă cu ele. Este ca și cum în interiorul fiecărei mame care tinde spre perfecțiune, se află o fetiță vulnerabilă, plină de nevoi neîmplinite, neascultată, neconținută, neiubită. Și până nu privesc această fetiță în ochi, până nu îi văd privirea poate înlăcrimată, poate furioasă sau neputincioasă, până nu o îmbrățișează și până nu îi oferă iubire, vor continua să compenseze prin proprii copii nevoile acelei fetițe interioare.

Mamele care își doresc să fie perfecte se simt neîncrezătoare în ele însele, și de aceea doresc să compenseze prin informație. Însă încrederea este o emoție și ea apare și crește la nivel emoțional în primul rând. Bineînțeles că și informația ajută la construcția încrederii de sine, însă ea se așează foarte bine pe un fundament emoțional solid

Informațiile se adresează părții cognitive din noi, însă copiii, atât cei interiori cât și cei exteriori, trăiesc în lumea emoțiilor. Acesta este limbajul lor, acesta este tărâmul în care apar nevoile lor. Și de aceea au nevoie să ne adresăm lor în primul rând de la nivel emoțional.

Însă până nu accesăm partea emoțională din noi, până nu o simțim cu toată ființa noastră, nu putem vorbi în această limbă cu ai noștri copii

Iar partea emoțională din noi se vindecă printr-o relație conținătoare și iubitoare cu un altul capabil sa stea cu toate acele emoții. Fie că este un partener, un prieten sau un terapeut, acesta poate ajuta la vindecarea rănilor emoționale printr-o atitudine non-judicativă și acceptantă.

Și după ce rănile emoționale se vindecă, mirajul perfecțiunii va dispărea, și vom putea să ne acceptăm așa cum suntem, cu limitele noastre. Vom putea fi capabile să acceptăm ajutorul celor din jur și nu vom mai simți presiunea că trebuie să performăm de fiecare dată. Atunci relația cu cei de lângă noi, cu partenerul sau copiii, se va relaxa și  ne vom putea bucura de ea cu adevărat.

Spune-mi dacă și tu simți că trebuie să fii mama perfectă? Cum te afectează acest gând pe tine și pe cei din familia ta

Cu drag,

Romelia

P.S. Din 13 septembrie încep un nou grup special gândit pentru mamele care au nevoie să vorbească și să fie ascultate. În cadrul grupului informația va fi integrată și la nivel emoțional și astfel vei găsi răspunsurile la întrebările pe care ți le pui ca mamă și soție.

Detalii si înscriere AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *