Cum punem limite cu respect

 

 

De multe ori am fost întrebată de către părinți cum ar fi bine să pună limite copiilor lor astfel încât să nu fie nici prea restrictive dar nici prea permisive. Adică cum pot pune limite echilibrate. O altă întrebare pe care o primesc frecvent se referă la copil și la faptul că acesta nu vrea să facă ce i se cere sau este obișnuit să facă doar ce vrea el.

 

Observ în jurul meu o dificultate a părinților de a pune limite și o preferință în a-i lăsa pe copii să facă cum cred și ce își doresc în foarte multe cazuri. Pusul limitelor este însoțit de teama de a îngrădi copilul, de a-i știrbi libertatea și de a-l face astfel prea obedient.

De cealaltă parte sunt părinții care pun limite și se așteaptă ca ai lor copii să le urmeze întocmai, fără proteste. Iar când acest lucru nu se întâmplă, părinții fie se înfurie sau se irită, fie se supără și nu mai vorbesc cu al lor copil o perioadă de timp.

 

Limita are un rol foarte important. Ea oferă unui copil sentimentul de siguranță, este precum o cameră care îl conține, în interiorul căreia are toată libertatea de care are nevoie. Dar atunci când ajunge la perete se oprește, pentru că acel perete îl separă de ceva potențial periculos sau dăunător.

Copiii în jurul vârstei de un an, cand încep explorarea spațiului, se simt omnipotenți. Văd că toată lumea este a lor și sunt fascinați de aceasta. Abia acum încep să se diferențieze de mamă și să se vadă puțin separați de ea. Însă restul lumii le aparține și acesta este un loc al minunilor, iar rolul lor este să le de descopere și să își dezvolte puterile personale. Au nevoie să exploreze cât mai mult din ce îi înconjoară, iar libertatea de mișcare nou dobândită îi ajută foarte mult în acest sens. Însă, în avântul acesta al lor, ei nu conștientizează zonele de pericol, sau pe cele care le pot dăuna lor sau celor din jur. Și aici intervine rolul limitei, Acela de a spune “STOP, până aici ești în siguranță”. Și primind această limită la momentele potrivite, cu consecvență și calm, copilul în timp și-o însușește și se oprește singur.

În momentul în care limita este exprimată calm și însoțită de explicații care îi descriu rolul, copilul o poate primi mult mai ușor (dacă are în acel moment nevoile satisfăcute, nu este obosit sau încărcat de multe emoții). Dacă în schimb limita este exprimată cu furie sau agresivitate, atunci copilul reacționează la emoțiile care o acompaniază, fie apărându-se (devenind el însuși agresiv și opoziționist), fie retrăgându-se de frică (devenind obedient). Însă în niciun caz el nu învață care este limita, el învață doar să reacționeze la emoțiile părintelui.

 

Pașii pentru a pune limite cu respect:

·         În primul rând este necesară validarea emoției/ dorinței copilului: “înțeleg că vrei să mai stai în parc, te distrezi mult aici”;

·         Exprimarea limitei cu calm și explicații REALE: “însă acum vom merge acasă pentru că este târziu și este cazul să ne culcăm”.

În cazul unui refuz al copilului     fie negociem cu el (dacă ne permit circumstanțele): “văd că nu ești pregătit să pleci acum pentru că vrei să te mai plimbi cu trotineta, după câte ture vrei să mergem?”” După 5″, zice copilul.” Înțeleg că vrei s[ te mai dai 5 ture, însă eu te mai pot lăsa 2. Ești de acord?” Copilul poate zice da și atunci e totul ok. Sau poate zice nu,  moment în care reluam ciclul validare – limita. “Știu că vrei mai multe ture însă eu te pot lăsa doar 2 pentru că este deja foarte târziu”.

                                                        –  fie rămânem consecvenți în instituirea limitei, validându-i în același timp copilului dorința sau nevoia: “Știu că vrei să mai stăm dar nu sunt de acord să facem asta pentru că este deja foarte târziu. Vom merge acum!” Iar dacă cel mic refuză în continuare și începe o criză de furie îi oferim CONȚINERE. Adică îl ținem în brațe sau stăm cu el cât timp plânge, într-un mod empatic și înțelegător. Copilul, în acest moment, ajunge să facă ceva ce nu-și dorește (adică să meargă acasă). El percepe ca și cum își sacrifică distracția pentru a merge în casă. Este dureros și frustrant pentru el să trăiască asta. Toate aceste emoții îl copleșesc și are nevoie să le descarce lângă o persoană caldă și empatică, capabilă să îl înțeleagă.

·         Conținerea empatică a emoțiilor care apar în cazul refuzului copilului de a urma limita. Aceasta nu se referă la a continua să îi explicăm copilului de ce este necesară limita, mai ales dacă el are o criză de furie sau este supărat. Conținerea înseamnă să îi validăm emoțiile (știu că ești supărat, nu voiai să mergem acum, te înțeleg, îmi pare rău că simți asta) sau ținut în brațe/ cuprins cu brațele, fără a spune neapărat ceva,  dacă descărcarea emoțională este intensă.

Acesta este procesul de a pune o limita cu respect. În momentul în care validăm dorința/ nevoia copilului, el se simte auzit, stie că ceea ce își dorește este perceput de către părinte și se simte respectat. Îi este greu însă în unele cazuri să respecte limita pentru că vine în contradicție cu propriile dorințe. Iar copiii acționează după principiul plăcerii și fac doar acele activități care le sunt pe plac și care îi fac fericiți. Este un lucru minunat acesta și perfect natural. Rolul părinților este de a-i antrena pe copii asupra principiului realității, în cadrul căruia ce am vrea noi la un moment dat ne-ar pune pe noi sau pe ceilalți în pericol. Aici intervine rolul de mediator și de translator al realității pe care îl are părintele. El având mai multă experiență de viață, îi arată copilului până unde se poate desfășura și apoi înțelege sentimentele de frustrare și supărare ale copilului când acestuia din urmă îi este greu să respecte limita. Copilul resimte limita ca pe o îngrădire a principiului plăcerii, și asta este dureros. Însă dacă limita este una echilibrată (nu una izvorâtă din furia sau supărarea părintelui, sau din nevoia lui de control),  vorbim despre o durere suportabilă, care îl ajută să crească și să se diferențieze de ceilalți și să se protejeze pe sine.

 

Pentru ca o limita să fie întâmpinată de colaborare și nu de opoziționism, copilului trebuie să îi fie satisfacută cât mai mult libertatea personală. El are nevoie să își simtă voința exersată și să îi fie văzute și acceptate nevoile. Dacă acest lucru nu se întamplă și inițiativele copilului sunt limitate excesiv, atunci el adună multe frustrări în interiorul lui, care îl fac să fie mai iritabil și mai opoziționist.

Limitele pot avea rol de protecție fizică (fără loviri, fără smulsul jucariilor, fără împinsul altor copii etc.) sau de protecție emoțională (fără jigniri, fără țipat la ceilalți, fără impuneri forțate, fără pedepse/recompense, fără șantaj emoțional, fără manipulări sau ironii, fără amenințări etc.) și sunt valabile atât pentru copii cât și pentru părinți. Nu îi poți cere unui copil să nu țipe la alții dacă și tu țipi la el.

 

De obicei inabilitatea de a pune limite sau tendința de a fi prea restrictiv în cazul părintelui se asociază cu propria copilărie și cu felul în care tu ai fost respectat de către proprii părinți. Dacă ai trăit cu multe impuneri și punctul tău de vedere nu a fost luat în considerare, este posibil să nu te fi simțit respectat și să fi devenit fie un părinte prea permisiv (pentru ca al tău copil să nu treacă prin ce ai trecut tu), fie un părinte autoritar și restrictiv (pentru a compensa în sfârșit lipsa controlului din copilărie, îți exerciți controlul asupra propriului copil). Aceste tendințe ar trebuie conștientizate și rănile emoționale din copilărie vindecate, altfel se vor răsfrânge asupra propriilor copii.

 

Pentru tine cum este să pui limite? Îți este ușor sau te întâlnești frecvent cu opoziționismul copilului tău? Scrie-mi răspunsul tău pe e-mail sau aici, într-un comentariu.

 

Cu drag,

Romelia

P.S. Pe 1 iulie te aștept în București la workshop-ul Cum sa NU țipi la copii! unde voi aborda și trasarea echilibrată a limitelor și mai ales a motivelor pentru care părinții țipă la copiii lor și ce pot face pentru a schimba acest lucru. Pentru a te înscrie trimite-mi un e-mail la romeliadragnea@yahoo.com       Pentru detalii click aici.  Te aștept!

 

3 thoughts on “Cum punem limite cu respect

  1. Luiza Bamiopol says:

    Cum ii pot Pune limita unui copil de 1an 7 luni ca nu are voie la priza sau la aragaz? In conditiile in care am incercat toate variantele de explicatii…. Dar unui copil de 7 ani care insista in orice subiect pe care il intereseaza, oricate explicatii i s-ar oferi…? Aaa si explicatiile s-au oferi de mic…dar la absolut orice insista…. chiar daca a existat consecventa in hotararile luate de ambii parinti, sustinute….

    • Romelia Dragnea says:

      Buna ziua,
      Pentri cel mic ar fi doua variante: fie securizati priza, fie ii dati voie sa exploreze dar supravegheat si ii spuneti unde poate pune mana si unde nu. Cu cat ceva e mai interzis cu atat e mai atragator. La fel si la aragaz, sub supraveghere poate explora si ii indicati exact unde poate atinge si unde nu si de ce nu. E important sa ii explicati pe un ton calm si bland. In timp va evita zonele periculoase.
      Pentru cel mare: inteleg ca vorbeste foarte mult despre un subiect care il pasioneaza? Aici am nevoie de mai multe detalii, ce anume va deranjeaza pe dvs. la asta? Puteti sa il intrebati cum se simte cand vorbeste de acele subiecte, ce inseamna pentru el? Si puteti sa ii spuneti si dvs. ce simtiti cand vorbeste asa mult despre ele si apoi, daca doriti, sa ii formulati o rugaminte (de ex. sa vorbeasca un anumit timp) dar doar dupa ce emotia lui a fost validata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *