Ce să spui copilului în loc de “NU”

 

 

O data cu răspândirea informațiilor despre creșterea sănătoasă a copiilor a apărut și ideea conform căreia nu ar trebui să folosim foarte des “nu-ul” atunci când le interzicem ceva copiilor. Însă pentru mulți părinți, crescuți cu mii de “nu-uri” în copilărie, acest lucru este destul de greu de făcut. Atunci când vezi că al tău copil face un lucru periculos sau pe care ți-ai dori să nu îl facă, “nu-ul” iese instinctiv de pe buzele tale. Dar de ce să nu folosim “nu-ul” așa des?

Atunci când folosești foarte des “nu-ul” în relația cu al tău copil:

–          Îl desensibilizezi față de acest cuvânt și în situații cu adevărat periculoase sau urgente, s-ar putea să nu reacționeze prompt la „nu-u” tău și să nu se protejeze la timp;

–          Creezi un mediu de interdicții frecvente și astfel copilul tău va fi mai predispus la rebeliune și comportament opoziționist în relația cu tine;

–          Nu îl înveți pe copil CE SĂ FACĂ, ci ce să nu facă, iar asta este destul de greu de perceput pentru un creier aflat în formare. Când îi spui ce să facă, el află care sunt de fapt pașii de urmat și îi este mult mai ușor să se conformeze. Când îi spui un simplu nu, el rămâne blocat pe acțiune și apare o confuzie în interiorul lui. De aceea „nu-ul” nu prea are efect pentru că nu oferă o cale de urmat pentru copil.

Cercetările au demonstrat că acei copii care aud cuvântul „nu” foarte des sunt mai puțin inteligenți ca ceilalți. Acest lucru se datorează faptului că interzicându-le frecvent  explorarea, ei nu mai pot descoperi mediul în care trăiesc și astfel nu li se mai dezvoltă conexiunile cerebrale. Copiii au nevoie să exploreze la maxim mediul înconjurător până la limita de siguranță. Pentru mine, limita de siguranță este punctul în care situația sau comportamentul copilului poate fi dăunător fizic/psihic/emoțional lui însuși sau celor din jur.

Pe de altă parte, nici a nu spune „nu” niciodată nu este în regulă. De fapt, a trăi într-o extremă, indiferent de natura ei, nu este ok. Copiii au nevoie să audă și cuvântul „nu” pentru că astfel învață care sunt limitele (care pe ei îi fac să se simtă în siguranță), că părintele este liderul, nu un prieten veșnic înțelegător, că astfel se favorizează uneori descărcările emoționale care pe copii îi ajută să se elibereze de emoții grele și de tensiuni.

Important este să existe un echilibru în folosirea „nu-ului”. Eu recomand părinților cu care lucrez să folosească „nu-ul” în situațiile mai periculoase sau urgente, când nu există timp de explicații, adică:

–          Când copilul vrea să lovească pe cineva sau să tragă de un alt copil, sau dacă vrea să facă mișcări cu potențial periculos (să sară de pe o zonă prea înaltă etc.);

–          Când vrea să arunce un obiect important pe jos (telefonul, laptop-ul etc.) sau să lovească un astfel de obiect;

–          Când este pe cale de a atinge sau a intra în contact cu o zonă periculoasă, precum un ochi de aragaz fierbinte;

–          Când copilul țâșnește spre stradă sau este pe cale să fie lovit de un biciclist sau alte situații asemănătoare.

etc.

În mare parte din cazurile de mai sus, „nu-ul” poate fi înlocuit uneori și de cuvintele STOP sau STAI care îi spun copilului ce să facă. Atunci când trebuie acționat urgent, partea pre-frontală a creierului se blochează și nu mai poate evalua rațional o situație, de aceea este util să spui scurt copilului CUM SĂ ACȚIONEZE.

 

In celelalte situații de viață, ne-urgente, cuvântul „nu” poate fi înlocuit de indicii asupra a ce să facă copilul în general, din ce comportament să se oprească sau cu ce să îl înlocuiască.

 

Ce putem spune în loc de nu:

–          Mâncarea stă în farfurie, te rog să o lași acolo! Când tu o arunci pe jos eu înțeleg că nu mai vrei să mănânci și o iau de pe masă. Așa este?

–          Văd că vrei să arunci, poți arunca cu mingea, în locul telefonului.

–          Spune-mi în cuvinte ce ai nevoie, când te vaiți așa nu înțeleg ce vrei să îmi spui/ ce ai nevoie/ cum pot să te ajut.

–          Cu bocancii se merge afară, nu pe covor.

–          Te rog să te oprești din ruptul florii, este și ea o ființă de care avem grijă. Ne dă oxigen și vitamine etc.

–           O tehnică extrem de utilă în cele mai multe dintre cazuri este să adopți un ton de glumă și astfel să îl faci pe copil să râdă: “măi ștrengarule (dacă cel mic vrea să arunce mâncarea pe jos), tu vrei să te joci cu mâncarea? vrei să o vezi cum zboară în aer ca avioanele? Ia sa te fac eu avion acum (și îl iei pe sus și îl rotești ca pe un avion)”. Cu siguranță cel mic va râde și se va distra și apoi îi reamintești că nu îl poți lăsa să facă și mâncarea avion. Atunci când râde, copilul se simte acceptat și conectat și va fi mult mai predispus  să îți asculte cererile.

În concluzie, folosește “nu-ul” doar pentru situații urgente sau periculoase. Dacă îți mai scapă și în alte situații nu te frământa, reîncearcă pe viitor. Stresul de a încerca să fii un părinte perfect este mult mai dăunător atât copilului cât și ție decât niște “nu-uri” în plus. Când vrei să îi oprești un comportament sau să i-l modifici, spune-i mai degrabă ce și cum să facă, dă-i alternative astfel încât și el să își satisfacă nevoia/ curiozitatea.

 

Reorientarea spre indicații pozitive cere un pic de efort din partea ta însă poți privi acest lucru ca pe un exercițiu de dezvoltare a conexiunilor tale cerebrale. Vei vedea că încercând în mare parte din timp să reformulezi cererile, vei deveni mai creativ și vei observa căi de rezolvare pe care până atunci nu le-ai văzut. Ca să nu mai spun că relația cu al tău copil va funcționa mai mult într-o vibrație pozitivă, concentrată pe ce să facă, nu pe ce să nu facă.

 

Dacă ai nevoie la a reformula “nu-urile”, scrie-mi despre situația cu care te confrunți și te voi ajuta să transformi nu-ul în da.

 

Cu drag,

Romelia

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *