Ce facem cu crizele de furie ale copiilor

Unele dintre lucrurile care tulbură relația parinte – copil sunt crizele de furie ale copiilor. Acestea apar ca niște disruptori ai armoniei și bunei înțelegeri. Într-un moment totul e bine, ne jucăm împreună, copilul este vesel, noi ne simțim relaxați și viața ni se pare frumoasă și plină de sens. La un moment dat, poate la întâlnirea cu o limită sau legat de ceva ce am spus sau am făcut, apare criza. Un uragan emoțional în mijlocul unei mări de liniște, joacă și voie bună. Și da, este intensă, gălăgioasă și foarte prezentă. Nu ai cum să o ignori, nu o poți domoli prin vorbe, poți doar aștepta să treacă și să reapară iar soarele.

Am întrebat mai mulți părinți ce înseamnă criza de furie a copilului pentru ei, ce își doresc de la copil și de la ei înșiși în acele momente. Majoritatea au spus că de la copil își doresc să se calmeze iar de la ei înșiși își doresc sa înțeleagă cauza crizei sau să găsească metode de calmare a copilului. Au fost și părinți care au spus că își doresc ca ei înșiși să poată rămâne calmi și să simtă copilul că îi sunt alături.
În mod natural, instinctiv, când apare o furtună care ne tulbură existența armonioasă, tot ce ne dorim este ca ea să dispară și ca lucrurile să redevină cum erau înainte. Cam așa se întâmplă și cu crizele de furie ale copiilor. Mulți părinți se simt iritați sau furioși de apariția acestor crize. Asta se întâmplă pentru că, spre deosebire de fenomenele meteorologice, reacția la furie se învață. De cele mai multe ori reacționăm față de anumite comportamente ale copiilor nostril așa cum s-a reacționat la aceleași comportamente de-ale noastre în propria copilărie. Așa că dacă în copilăria noastră crizele nu ne-au fost acceptate și s-a încercat blocarea lor prin ignorare sau pedeapsă, atunci și noi vom avea aceeași tendința. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că atunci când suntem copii partea noastră cognitivă și rațională nu este prea bine dezvoltată. Foarte activă este partea emoțională. Așa că, un copil care are o reacție emoțională, are un părinte care se înfurie sau se irită față de acest tip de comportament, va corela în mod inconștient propria reacție cu furia (emoția părintelui). Deci pentru acest copil devenit adult criza emoțională = furie. Și cel mai probabil orice criză emoțională din jurul lui îl va înfuria.

Mergând pe acest tipar de gândire avem următoarele situații:

– Copilul furios a primit furie de la adult – va deveni un adult care se va înfuria la crizele de furie;
– Copilul furios a fost ignorat de adult – va deveni un adult care va ignora la rândul lui crizele pentru că le consideră de neacceptat sau răsfăț, le va considera neimportante;
– Copilul furios care a primit acceptare – va deveni un adult capabil să accepte crizele de furie, conștient că sunt o etapă în creșterea copiilor.

Unii părinți își doresc trecerea cât mai repede a crizelor pentru ca apoi să poată discuta cu copilul despre ce s-a întâmplat și astfel să înțeleagă motivul crizei. Ei cred că asta le conferă un sentiment de control pentru viitor. Data viitoare vor ști cum să evite criza. Însă nevoia de a înțelege și de a discuta ține de partea rațională care este  proprie adultului. Copiilor le este greu să fie raționali. Ei sunt în special emoționali. Așa că crizele de furie ar trebuie gestionate emoțional. Iar pentru a putea face asta este important de reținut că o criză de furie este necesară și că emoția trebuie descărcata și acceptată. Prima reacție nu e de înțelegere a ei (RAȚIONAL) ci de acceptare a ei (EMOȚIONAL). De multe ori simpla descărcare este suficientă pentru copil, eliberatoare. Nu are neapărat nevoie să o înțeleagă. Asta este nevoia adultului pentru că și pe el îl poate speria criza. Poate crede că ar putea fi rănit copilul de aceasta. Și astfel apare îngrijorarea. Iar acesta din urmă se interpune în calea acceptării. Un părinte îngrijorat nu poate accepta emoția pentru că îi este teamă pentru copilul lui.
Așa că ce se poate face? Părintele își poate privi copilul ca pe el însuși la vârsta copilăriei. Se poate întreba: dacă eu aș face o astfel de criză de ce aș avea nevoie? Și apoi poate trece prin propria imaginație mai multe tipuri de reacții față de care să observe cum se simte. Dacă ar țipa adultul la el, ce ar simți? Dacă l-ar ignora? Cum l-ar face asta să se simtă, ce i-ar veni să facă? Dar dacă i s-ar spune cald: sunt aici pentru tine, sunt lângă tine, descarcă-te! Ce ar simți acum?
Acest exercițiu de empatie deschide mult conștiința părinților. Iar cu pași mărunți, și-ar putea schimba ușor ușor atitudinea față de crizele de furie ale propriilor copii.
Încearcă și tu acest exercițiu și spune-mi ce observi la tine.

Romelia

3 thoughts on “Ce facem cu crizele de furie ale copiilor

  1. Corina Radu says:

    Buna ziua!
    Imi cer scuze , as vrea sa va intreb unele lucruri si in trecut am facut—o si mi—au fost de folos raspunsurile dumneavoastra.
    Am o fetita de un an si jumatate, cu care petrec toata ziua, foarte activa din totdeauna, care se odihneste putin atat ziua cat si noaptea avand o energie inepuizabila combinata cu o stare de irascibilitate foarte intensa, adica,plange mai din orice de zeci de ori in cursul unei zile.
    Desi la varsta aceasta intelege multe lucruri, este un copil inteligent as spune(are multe cuvinte in vocabular si repeta aproape orice cuvant si recunoaste si face corelatii in general) simt ca prin nicio cale nu reusesc sa o conving sa faca ceva, sa se opreasca cand greseste, sa stranga jucarii, sa asculte, etc.Am incercat o atitudine blanda dar fara vreun efect asupra ei, spun eu. Ceea ce ma ingrijoreaza foarte tare este faptul ca de aproape 2luni, loveste copiii, fie prieteni cu care a crescut fie copii care se joaca in parc. Nu reusesc sa corelez cumva aceste gesturi, pe prietenii ei vede ca ii imbratisez , deci o legatura a mea cu ei dar ceilalti copii, pe care nu i cunoastem au acelasi „tratament“. Eu suspectez faptul ca una dintre bunici cu care a stat in cursul a 4 zile, ar fi amenintat—o ca o bate pt ca am vazut initial acest gest pe care l —am refuzat din start explicand ca nu vreau sa cresc in acest stil copilul, mi s—a promis ca se va opri.Dar nu am aceasta certitudine. Credeti ca la aceasta varsta as putea cumva sa aflu cauza acestor porniri de a bate alti copilasi? In incercarile mele de a —i tot explica cat de rau este este sa lovim, copilul este chiar multumit de ce a facut asa imi pare. Imi cer scuze pentru timpul rapit pentru a citi, dar efectiv ma simt depasita de aceste situatii lovituri, rugaminti si multe altele si cumva de lipsa unui minim de control daca as putea sa—i zic asa. Va multumesc mult!

    Corina Radu

    • Romelia Dragnea says:

      Buna ziua,

      Va multumesc pentru mesaj.
      Legat de ordine si stransul jucariilor, fetita e prea mica pentru a face asta si pentru a avea reguli legate de ordine. E mai util sa amenajati dvs. spatiul astfel incat sa eliminati ce e periculos pentru ea sau lucrurile pe care le doriti protejate. Acum este in perioada in care are nevoie de acest haos.
      Legat de faptul ca bate copiii, e posibil sa fi preluat ceva de la bunica sau poate fi vorba de o etapa normala in dezvoltarea ei. Toti copiii trec printr-o etapa agresiva si acest lucru este sanatos dpdv psihologic. E important sa puneti limite atunci cand vedeti ca vrea sa loveasca un alt copil si sa ii puneti in cuvinte emotiile. De exemplu: inteleg ca esti suparata ca nu ti-a dat jucaria dar nu te pot lasa sa il lovesti. Urmariti ce vrea sa obtina cand loveste. La varsta aceasta nu stie cum sa obtina ce-si doreste altfel decat prin aceste reactii instinctuale. In timp isi va insusi de la familie moduri mai sanatoase de exprimare.
      Mult succes!
      Romelia

  2. Corina Radu says:

    Multumesc mult pentru sfaturi. Poate chiar cer prea mult pentru ceea ce se poate la varsta aceasta.Legat de lovituri, nu sunt neaparat legate de jucarii sau obiecte, pur si simplu , din senin apar aceste reactii.Ma gandesc ca dureaza deja de 2luni si nu e nicio imbunatatire.Multumesc! Seara buna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *