Cum ies din tiparele părinților mei

Family-Wellbeing

Când eram doar psiholog îmi era simplu să fiu cu orice copii, indiferent de comportamentul lor. Lucrez de atât de mult timp cu ei încât puține lucruri mă mai surprind. Îmi place naturalețea, sinceritatea şi capacitatea lor enormă de a iubi. În ceea ce priveşte comportamentele de tip agresiv, înțeleg că ele apar dintr-o nevoie neîmplinită şi încep să o caut dincolo de comportament. Ceea ce am observat că face minuni în relația cu copiii este atitudinea non-judicativă. Ei au nevoie să fie văzuți şi să le fie oglindite trăirile fără a fi judecați. Şi în cabinet privesc cum fiecare copil îşi aşterne lumea sa interioară ca şi cum ar fi sacră şi mă minunez de fiecare dată de simbolurile care apar.

Ca mamă însă lucrurile stau puțin altfel. Apar stări şi trăiri în relația cu fiul meu pe care ca profesionist nu le-am avut. Față de el sunt subiectivă şi mă observ cum uneori mă trezesc făcând sau spunând lucruri pe care nu aş vrea să le fac. Îmi observ trăirile şi parcă nu le recunosc ca fiind ale mele. Uneori îmi spun în gând “eu nu sunt aşa”.

Şi realizez că am dreptate: eu nu sunt aşa, eu sunt răbdătoare, eu sunt atentă şi conştientă. Atunci ale cui sunt celelalte trăiri? De ce mă fac să mă simt străină în propriul corp? Şi atunci realizez ca acele trăiri aparțin celor care m-au îngrijit în copilărie – părinții şi bunicii. Când devenim părinți, inconştientul nostru activează acele modele şi patern-uri de comportament pe care le cunoaştem cel mai bine. Inconştientului îi place ceea ce este familiar aşa că ajungem să repetăm aceleaşi comportamente pe care le-am observat la părinții noştri. El este extrem de puternic şi din acest motiv este greu să ieşim de sub vraja lui. Ne trezim de nenumărate ori într-o furtună emoțională din care nu ştim cum să ieşim. Ca să nu mai spun că el se şi deghizează aşa că ceva ce credeam că este al nostru (o emoție, un gând, o idee) este de fapt tot împrumutat de la altcineva.

Şi cum facem totuşi să ieşim din acest cerc vicios? Cum facem să ne creştem copiii liberi de orice modele care nu ni se potrivesc? Bineînțeles ca am primit şi modele care ne plac şi pe care vrem să le perpetuăm însă acum vorbim de cele din prima categorie.

Răspunsul cel mai simplu este auto-cunoaşterea. Cu cât ajungi să te ştii mai în profunzime cu atât descoperi ce nu îți aparține şi ce nu ți se potriveşte. Conştientizarea este primul pas către schimbare. Odată ce ai realizat ca în situația X eşti ca mama sau ca tata, şi nu mai vrei să fii, atunci data viitoare cu siguranță şansele ca să repeți un anumit comportament scad foarte mult. Apoi ajungi să te întrebi cum eşti tu de fapt şi de acolo se deschide uşa către TU cel autentic. Şi devii liber! Şi copiii tăi devin liberi!

Acesta este un drum lung, frumos şi fascinant. Dar sunt câteva lucruri pe care le poți face acum şi care te pot ajuta să te debarasezi de modele care nu ți se potrivesc.

  1. Este important să fii deschis la schimbare, să îți doreşti schimbarea, să o iubeşti.
  2. Apoi, regula de aur este: când eşti în criză nu încerca să schimbi ceva! Ştiu, ştiu, tocmai am zis să iubeşti schimbarea şi o vei iubi dar cu răbdare. Cum ziceam, când eşti în criză, când eşti nervos, supărat, trist, furios lasă emoția să se consume. Observ-o! Când apare? ce din ce face copilul o declanşează? ce o alimentează? Este important să o observi şi să o trăieşti. Simte emoția cu toata ființa ta, aşa cum n-ai simțit-o niciodata până acum. Fii prezent lângă ea. În acelaşi timp observă-ți şi comportamentul şi gândurile.
  3. După ce furtuna a trecut, după ce emoția s-a domolit, într-un moment în care eşti calm, vesel şi plin de energie poți sta să analizezi ce s-a întamplat. Poți să îți şi notezi gândurile, comportamentele şi emoțiile pe care le-ai avut şi pe care vrei să le schimbi. Apoi întreabă-te dacă în copilărie ai trăit vreun eveniment asemănător cu părinții tăi, în care ei au reacționat cum tocmai ai reacționat tu. Indiferent dacă ai trăit sau nu ceva asemănător, întreabă-te acum cum ar vrea copilul tău să reacționezi, cum ar avea el nevoie să te comporți. Pune-te în locul lui şi fă acest exercițiu de imaginație.
  4. Notează apoi cum îți doreşti să te comporți, ce gânduri şi emoții să ai data viitoare. Fă o listă cu pașii pe care dorești să îi urmezi și compune-i într-un plan de acțiune: poate data viitoare îți propui ca în loc să te enervezi să spui pe un ton calm ce te deranjează sau poate în loc să țipi să respiri profund de câteva ori. Este important ca ce îți propui să schimbi să fie foarte concret şi în detaliu.
  5. Şi ultimul pas constă în a-ți propune ca data viitoare să reuşeşti să faci măcar un pas cei noi pe care i-ai gândit. Şi pe măsura ce reuşeşti să faci câte un pas să mai adaugi câte unul. Aşa schimbarea se va petrece treptat şi se va fonda pe micile reuşite de până atunci.

Important este să nu renunți din prima daca nu îți iese şi să ai răbdare cu tine. Reține că ai trăit într-un anumit fel 20-30-40 de ani sau poate mai mult aşa că este nerealist să ai aşteptarea să te schimbi peste noapte.

 

Scrie-mi şi spune-mi cum a fost să pui în practică acest exercițiu!

 

Toate bune,

Romelia

2 thoughts on “Cum ies din tiparele părinților mei

  1. Daniela Gontea says:

    Un articol foarte bine scris si de foarte mare ajutor atat pentru mamici, cat si pentru persoanele ne-mamici :). Asteptam cu interes urmatorul articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *